In fiecare zi ne intalnim cu suferinta, a noastra sau a altora.
Pana cand atata suferinta?
Pana cand devenim atenti la acest moment in care se intampla ceva ce n-am mai trait niciodata.
Pana cand traim atenti ca acest moment, oricat de multa suferinta am simti, alegem sa-l cunoastem acum pentru prima data. Si tot pentru prima data sa fim atenti la cum simtim suferinta de acum.
Pana cand devenim constienti ca este de ajuns sa traim un moment prezent – asa cum este el acum – ca sa nu mai aducem la suprafata toata suferinta acumulata si ascunsa in interiorul nostru.
Pana cand privim momentul acesta ca total necunoscut si intelegem pana in adancul fiintei noastre ca este nou si nu stim daca este despre suferinta sau bucurie.
Pana cand invatam sa respiram inainte sa decidem ca suferim.
Pana cand intelegem ca e nevoie de practica atentiei constiente in fiecare zi ca sa ajungem sa traim ceea ce traim in acest moment, fara sa lasam fantomele trecutului sa ne sperie si sa ne infricoseze.
Pana cand invatam sa simtim ceea ce simtim chiar acum, fara sa ne mai ascundem sau sa ne reprimam emotiile.
Pana cand nu mai fugim din fata suferintei si nici nu mai invinovatim pe altii de suferinta noastra, ci ne oprim si o observam ca si cum am face cunostinta cu ea pentru prima oara.
Pana cand renuntam la vaicareala si scuze si doar observam ce vrea sa ne invete aceasta clipa careia noi i-am pus deja eticheta cu suferinta.
Pana cand nu ne mai impotrivim sa suferim, doar pentru ca stim din trecut ca doare.
Pana cand devenim constienti ca noi cunoastem doar trecutul care a trecut.
Pana cand intelegem ca inima noastra s-a inchis in trecut de atata durere si ca avem nevoie de curaj acum sa o deschidem cu compasiune si iubire pentru noi insine.
Pana cand vedem clar ca pentru a fi langa cineva fara sa suferim e nevoie ca mai intai sa fim langa noi cu iubire.
Pana cand devenim constienti ca acest moment prezent este total necunoscut.
Pana cand intelegem ca nu avem de ce sa ne temem de necunoscutul prezent si suntem in siguranta sa avem inima deschisa.
Pana cand intelegem ca trebuie sa ne temem de tot ceea ce este cunoscut, ori de cate ori ii dam voie sa ne intunece prezentul cu suferinta sa.
Pana cand devenim atat de puternici incat ne uitam dincolo de suferinta si observam o stralucire, o putere si o maretie cum nu ne-am fi putut imagina ca exista in noi. Cunoastem atunci in direct iubirea din noi.
Cu iubire si recunostinta,
Zoia