– Este fascinant sa observ ce se intampla azi cu mama!
Stii, ani multi, foarte multi ani, am suferit ca nu ma iubeste mama, am suferit ca nu are incredere in mine, am suferit ca nu imi spune ca ma iubeste si am suferit la fiecare critica a ei. A facut asta ani de zile si pe masura ce treceau anii eram tot mai convins ca nu ma iubeste si nu m-a iubit niciodata. Aveam o logica simpla: daca m-ar iubi, mi-ar spune.
Si asta nu era tot, avea o multime de metehne care ma enervau in fiecare zi: voia sa stie tot timpul tot ce fac, cand afla ce fac, nimic din ce faceam nu era bine, ea avea intotdeauna solutia cea mai buna pentru mine. Chiar si dupa ce m-am casatorit venea la noi acasa si avea grija de casa noastra si stia ea mai bine unde era locul fiecarui lucru din casa. Asa ca, urmau cateva zile in care o sunam sa o intrebam, eu si sotia, unde a pus lucrurile prin casa si sa o rugam sa nu mai faca asta. Binenteles ca ne certam. Daca aveam de luat o decizie in viata mea, de angajare, de schimbare de job sau altceva, ea stia intotdeauna ce-mi trebuie si ce mi se potriveste si imi spunea si cum sa ma port cu oamenii, de parca aveam doi ani.
Sunt doar cateva exemple si ma bucur ca multe dintre ele nu mi le mai aduc aminte, parca s-au sters din mine de cand am inteles deplin in toata fiinta mea ca mama ma iubeste. E frumos sentimentul asta de stergere, nu stiu daca asta este “curatirea” pe care o da iertarea sau vindecarea pe care o da iubirea. Imi vine sa rad, parca sunt la judecata de apoi si Dumnezeu imi arata tot ce am facut in aceasta viata si pur si simplu nu mai exista toate certurile noastre, parca a ramas doar aceasta iubire pe care o simt acum.
– Ce s-a intamplat cu mama ta, cum a ajuns sa te iubeasca?
– Cu ea? Nimic. Este la fel ca inainte! Cu mine s-a intamplat ceva si ii multumesc ca atatia ani a ramas neschimbata, ca sa invat ce inseamna sa ma iubesc si sa am increderea in mine.
– Si cu tine ce s-a intamplat?
– A fost un prim moment in care am inteles ca lucrurile nu mai pot continua asa pentru ca nici eu nici ea nu ne simteam bine sa ne tot certam, ca sa nu mai zic cat ma certam eu pe mine de fiecare data ca am facut-o sa sufere. Alteori, aveam zile in sir in care, vorbeam cu ea in mintea mea incercand s-o fac sa inteleaga ca gandeste gresit, ca tot ce face, face grresit, ajunsesem sa cred ca sunt obsedat de ideea de a o schimba si in acelasi timp eram convins ca ea n-o sa schimbe niciodata si relatia noastra o sa fie pe veci asa tensionata. La acea vreme, daca imi spunea cineva ceva de bine despre ea, i-o retezam scurt: tu n-o cunosti, n-ai trait cu ea.
– Si ce ai facut?
– Am inceput prin a fi atent la tot ce face, cum face si ce spune, ca sa stiu cum sa vorbesc cu ea fara sa ne certam. A fost cumplit de greu la inceput, pentru ca orice se intampla, parca imi aducea argumente in plus ca am avut dreptate ca tot ce face este gresit. Faceam eforturi enorme sa nu reactionez cand spunea ceva ce nu era deloc adevarat pentru mine.
Chiar daca la suprafata parea ca lucrurile stateau mai bine intre noi, inauntrul meu stiam ca inca o judec si n-o accept cu tot ceea ce spune si face. Firesc, intr-o zi, tot ce se adunase in zilele in care nu spusesem nimic, a explodat si i-am spus dintr-un suflet ca tot ce mi-am dorit de la ea toata viata a fost sa imi arate ca are incredere in mine.
Norocul meu ca am inchis telefonul imediat dupa ce am spus asta. Minute bune am ramas in minte cu afirmatia mea: “Tot ce mi-am dorit de la tine, toata viata, a fost sa-mi arati ca ai incredere in mine”. Atunci, din senin…s-a facut lumina si am inteles ca nu am cum sa-i cer ei sau altcuiva sa aiba incredere in mine, atata timp cat eu nu am.
A fost un moment in care am simtit cum mi s-a indreptat brusc spatele si am stiu imediat ca asta e tot ce am de facut. Apoi, am inceput sa rad de unul singur ….cat de evidenta si de adevarata era aceasta intelegere si pentru iubire: „Cum sa ma iubeasca mama asa cum vreau eu, daca eu nu ma iubesc asa cum vreau eu?”
Din acea zi, mama s-a schimbat radical. A inceput sa-mi spuna firesc ca ma iubeste, avea zile in care ma suna sa-mi ceara parerea in legatura cu vreo afacere de-a ei si imi strecura printre altele ca m-a sunat pentru ca are incredere pentru ca ma ocup de mult timp de afaceri.
La inceput stateam si ma minunam dupa fiecare discutie cu ea. Ajunsese sa foloseasca tot felul de cuvinte pe care altadata i le spuneam si le respingea. Ma intrebam daca nu cumva s-a apucat de citit, desi stiam foarte clar ca nu are timp de asa ceva.
Nu stiu cum s-au intamplat toate astea, dar stiu ca este minunat sa simt ca ma iubeste de cate ori stam de vorba.
Ultima data, de exemplu, stia ca am fost invitat intr-o emisiune tv sa vorbesc despre afacerea mea si m-a sunat sa ma intrebe la ce ora este. Mi-a spus cu multa caldura: „La ora aia imi propusesem sa merg la biserica, dar am sa stau la televizor sa te vad si sa te ascult ca sigur mai invat ceva”. Mi s-a umplut inima de bucurie si in toata mintea mea nu mai exista decat un singur gand: “Cat de mult ma iubeste mama!”
Cum de nu am vazut atatia ani aceasta iubire? Cum de m-am chinuit atatia ani ajungand de multe ori sa o urasc, iar acum iubirea pe care o simt pentru ea nu seamana cu nimic pe lumea asta?
– E minunat ceea ce simti acum si probabil ca si tu stii ca a meritat sa traiesti tot ce ai trait ca sa ajungi sa simti o astfel de iubire. De fapt, tot ce simteai in trecut fata de ea erau doar semnale ca sa vezi si sa intelegi ce simti fata de tine. In clipa cand ai renuntat sa te mai urasti, in clipa in care ai inceput sa te iubesti si sa ai incredere in tine, tot trecutul a disparut. Simplu spus, ai indepartat cauza si efectele au disparut firesc si, odata cu ele, toata suferinta.
– Dar stii ce este fascinant sa observ? Ca o cauza, asa cum ii zici tu, o cauza indepartata azi, adica in prezent, anuleaza si efectul din trecut. Nu stiu daca este corect ce spun, stiu doar ca asa simt. E ca si cum am avut o boala in trecut, am tratat-o azi, s-a vindecat azi si simt ca nu am fost niciodata bolnav.
– Intr-adevar, e uimitoare puterea ce sta in noi si cate putem sa realizam pentru toata viata noastra, doar traind constienti in prezent si facand ce avem de facut.
Cu iubire,
Zoia