Nu mi-a placut niciodata culoarea galben, iar maroul nu-l puteam suferi. Evident ca le-am ocolit aceste culori, ba chiar spuneam scurt si raspicat NU de cate ori le vedeam.
Pana intr-o zi cand am vazut intr-o vitrina o rochie in doua culori.
Ai ghicit: galben si maro!
Cu o zi inainte am avut un inceput de intelegere in legatura cu o durere pe care o intalneam adesea la oamenii care veneau la cursuri sau in coaching: SENTIMENTUL DE RESPINGERE.
Una dintre convingerile care m-a ajutat pana acum sa insotesc oamenii in ceea ce aveau ei de rezolvat sau inteles a fost ca, orice aduc oamenii in fata mea, am avut sau am si eu in mine.
Cu respingerea credeam ca am rezolvat de mult si ca nu are cum sa mai apara si sa ma afecteze.
Pana cand am intalnit rochia colorata in galben si maro.
Sa o resping sau sa o iau?
Binenteles ca eram foarte curioasa ce se intampla daca nu o resping.
Nu s-a intamplat nimic. Ba da, s-a intamplat ca imi venea foarte bine si uitandu-ma in oglinda nu gaseam nimic de respins. Primul gand a fost: “Ce-a fost in capul meu pana acum de respingeam culorile astea?”
Aha….incep sa inteleg… la fel am zis ani de zile inainte sa ma mut la Bucuresti: “N-as sta niciodata in acel oras, nu-mi place!” si respingeam orice ocazie de a veni la Bucuresti. Pana cand m-am mutat aici si mi-a placut din prima zi si, in acea zi, m-am intrebat: “ce-a fost in capul meu pana acum de respingeam Bucurestiul?”
Inainte cu o zi sa vad rochia galben cu maro, cineva imi povestea o constientizare si, printre altele, a spus: “respingerea este in noi, inauntrul nostru”. In secunda urmatoare in cap mi-a sunat un mare gong!
“Daca respingerea este inca in mine intr-un chip in care n-o vad? Ce-ar fi sa fiu atenta sa nu resping nimic din ce vine la mine o vreme?”
Intentia pentru urmatoarea zi a fost: “sa nu ma mai las pacalita de niciun gand de respingere”. Am ramas atenta toata ziua la tot ce venea spre mine. Dupa-amiaza mi-am imbracat rochia galben cu maro si am plecat la sala. Aveam workshop-ul “Ras, dans si creativitate”. Ultima activitate a atelierului a fost sa coloram mandale. Am impartit mandalele participantilor, i-am lasat sa-si aleaga culorile, apoi mi-am ales o mandala si am mers sa-mi iau si eu culorile.
Singurele culori ramase erau… trei nuante de maro si un galben!
Am zambit in sinea mea Vietii ca ma ajuta sa-mi indeplinesc intentia si am zis: “Multumesc, hai sa vedem ce iese!”
Desenand, am ramas atenta sa vad ce simt in legatura cu aceste doua culori.
Nimic!
“Ce era in capul meu de le respingeam?”
Mi-am terminat de colorat mandala si abia atunci am inteles.
Nu avem de unde sa stim dinainte ce poate sa iasa din ceea ce avem intr-un moment!
Nu avem de unde sa stim dinainte care este locul potrivit al fiecarei piese dintr-un puzzle.
Vedem putin, cate o piesa. Vedem ceea ce vine in viata noastra pe bucati mici, separate si nu vedem intregul pe care urmeaza sa-l formeze impreuna.
Nu ne spune mare lucru o piesa mica. Nu are in ea nimic semnificativ. Nu este cu nimic atragatoare.
La fel, cand vine in fata noastra o bucata mica de viata, ii spunem “Nu-mi place de tine!”, o respingem, o ocolim, o lasam deoparte si in felul acesta amanam, lasam neterminat sau schimbam puzzle-ul ce era pe cale sa se construiasca pentru noi.
Avem atat de multe ganduri de “nu-mi place asta, nu-mi convine asa, nu pot sa suport, nu e pentru mine, nu vreau asta…”, incat nu ne dam seama ca acceptam astfel de ganduri si …respingem putin cate putin, bucata cu bucata, piesa cu piesa… Viata!
Ca sa vedem in viitor cadoul vietii, e nevoie sa invatam sa nu mai respingem. Avem nevoie sa acceptam cu bucurie si curiozitate ca sa ne dam seama unde se potriveste, in viata noastra, fiecare piesa pe care o primim.
De cele mai multe ori nu realizam ca ne respingem si propriile daruri, calitati si talente pe care le avem in noi, pentru ca nu le vedem complete si nu avem incredere in cine putem fi daca nu le respingem.
Viata vine la noi in fiecare secunda si noi ii spunem des NU!
Viata ne aduce in cale exact ce avem nevoie si noi spunem NU multumesc!
Viata ne arata ce avem de facut si noi spunem NU, nu pot eu asa ceva!
Viata ne deschide usile si noi spunem NU, nu sunt pregatit, nu sunt destul de bun!
Viata ne arata ce exista in jurul nostru si noi NU cerem ce vrem!
Apoi, zi dupa zi, se aduna in noi nemultumirile impotriva vietii care nu este asa cum vrem noi sa fie, care nu ne da ceea ce vrem noi sa ne dea, care nu ne indeplineste dorintele si nu este cu bucurie. Dar nu suntem suficient de constienti de cate ori am refuzat si respins ce ni s-a oferit.
Cum sa traim bucuria daca ii spunem atat de des NU Vietii?
Cum sa vedem lucrurile bune care se creaza pentru noi din mii, milioane si trilioane de piese, daca noi spunem NU la fiecare piesa mica si colorata urat?
Multumesc Viata ca ma inveti sa fiu atenta la tot ce e mic si pare neinsemnat!
Multumesc Viata ca ma ajuti sa vad cine sunt!
Multumesc Viata ca la fiecare om pot sa vad o bucatica din mine!
Multumesc Viata ca imi arati cat de miraculoasa este creatia!
Multumesc Viata ca de la tine invat cum sa ma descopar si cum sa ma creez!
Multumesc binecuvantata Viata!
Cu recunostinta,
Zoia
Cred cu putere că, așa cum am învățat să fim din ce în ce mai buni și să deținem controlul asupra a tot ceea ce se întâmplă în viața noastră, la fel – prin practică – ne putem dezvolta abilitatea de a ne conecta cu sufletul nostru și de a ne găsi liniștea și pacea sufletească !