Suna ciudat “minciuni in cautarea adevarului”?
Am intrebat de multe ori participantii la cursuri: “Ce te deranjeaza cel mai mult pe lumea asta?”
“Minciuna”, a fost un raspuns pe care l-am auzit de multe ori.
Aseara am avut un workshop cu multe altfel de intrebari. N-am intrebat aseara despre minciuna. Toate intrebarile erau pentru Sinele autentic si despre propria viata.
Te-ai intrebat vreodata de cate ori te minti intr-o zi?
Cand ne acapareaza deranjul ca ne minte cineva, nu mai avem loc sa ne uitam cat de mult si des ne mintim pe noi insine.
De-am avea cu adevarat incredere in Adevar, nu ne-am mai minti si nimeni nu ne-ar mai minti.
Paradoxul este ca suntem cu totii in cautarea Adevarului, dar traim mintindu-ne fara sa observam asta. Ne mintim si cand stam de vorba cu gandurile noastre si cand vorbim cu altii si credem ca le spunem adevarul.
Binenteles ca in acest moment multe minti se vor revolta, mai ales daca pana acum au afirmat cu voce tare in fata altora ca spun doar adevarul, ca n-au mintit niciodata!
Asta este una dintre minciunile pe care nu o vedem ca este minciuna. De multe ori am auzit argumentul suprem: “Eu intotdeauna spun ce gandesc, eu nu mint si asta deranjeaza pe multi!”
Mare incredere avem ca ceea ce gandim este Adevarul!
Daca stai si te gandesti la toate gandurile gandite si la toate cuvintele rostite in viata ta, te ia durerea de cap ca sa stabilesti acum care au fost adevarate si care au fost minciuni.
Este unul dintre acele momente in care mintea, cand pare sa descopere o posibila minciuna, gaseste instant argumente care sa demonstreze ca nu a fost minciuna: “Asta nu se pune, eram un copil si trebuia sa gasesc ceva puternic ca sa nu primesc nota mica pentru ca nu mi-am facut tema!” Asa-i ca este o minciuna nevinovata?
Uita-te si la toate zilele in care ai primit intrebarea “Ce faci?” si ai spus imediat “Bine!” desi aveai o durere cumplita de cap si erai extrem de furios pe-o situatie. Mintea zice din nou “Asta nu-i minciuna, asa suntem obisnuiti noi oamenii sa raspundem cand auzim o astfel de intrebare. Astfel de minciuni nu conteaza, altele sunt minciunile adevarate!”
De-asta nu reusim sa ne vedem minciunile mari, pentru ca ne gasim scuze pentru minciunile mici.
Minciunile adevarate sunt cele care sunt impotriva adevarului interior in fiecare moment al zilei, in legatura cu cele mai mici aspecte ale vietii.
Stii si tu ca sunt foarte cautate cartile si cursurile de comunicare si relatii autentice. Le cautam pentru ca intelegem cat de importanta este comunicarea in relatiile noastre, mai ales cand relatiile esueaza. Probabil ca cele mai multe minciuni le spunem in relatiile cu cei mai apropiati oameni. Asa-i ca-ti vine sa spui repede ca nu-i neaparat adevarat?
Doar fii atent!
De cate ori spunem simplu “Nu stiu” cand cineva ne intreaba ceva, fara sa vrem sa demonstram ca stim?
De cate ori se face tacere in noi cand cineva ne povesteste ceva, fara sa avem imediat un comentariu, ca sa aratam ca stim noi mai bine despre ce este vorba?
De cate ori nu suntem alaturi de cineva drag si pentru ca stim ca ar suferi daca i-am spune un adevar, nu i-l spunem?
De cate ori nu ne trezim vorbind in fata apropiatilor despre noi, asa cum vrem sa ne convingem noi pe noi ca suntem?
De cate ori nu le spunem apropiatilor ceva ce stim ca vor sa auda?
De cate ori, in loc sa fim slabi si nestiutori in fata altora, vrem sa parem puternici, curajosi, stiutori, priceputi si vorbim cu teama de a nu descoperi ca nu suntem asa?
De cate ori nu suferim ca simtim ca am pierdut controlul intr-o relatie si vorbim ca sa-l controlam pe celalalt?
De cate ori nu te-ai prins ca o reclama sau o stire este doar o reclama sau o stire si ca nu trebuie neaparat sa o iei ca adevar?
De cate ori te prinzi de reclamele personale pe care ti le aduce des in atentie mintea? Cat de usor iti este sa vezi cum te ascunzi in spatele reclamelor si povestilor spuse de minte? Cine esti cu adevarat fara toate aceste reclame si povesti? Cum arata Sinele tau autentic?
Mintea zice: “Nu-i adevarat, nu-mi spun povesti in minte!”
Nici cuvinte care sa-i tina departe de tine pe anumiti oameni nu folosesti?
“Ba da, pentru ca altfel m-ar rani!”
De cate ori vorbim din frica, altfel decat suntem noi cu adevarat?
Majoritatea dintre noi stim din statistici ca frica de vorbit in public este cea mai mare frica a oamenilor dupa frica de moarte. Unii spun ca este chiar inaintea fricii de moarte.
Asta este cam asa: mie, un om, imi este frica sa vorbesc in fata altor oameni, carora le este frica sa vorbeasca in fata mea si a altor oameni.
De ce se intampla sa vorbim din frica si cu frica? Doar pentru ca nu suntem obisnuiti sa vorbim cu noi insine si cu ceilalti aratandu-ne iubirea pe care o avem in inimile noastre. Am invatat atatea minciuni despre cat de raniti vom fi daca ne aratam iubirea, incat nu mai vedem ca, de fiecare data cand ne ascundem iubirea, mintim. Apoi vedem in jurul nostru oameni care ne mint.
Si noi ce facem la schimb?
1.Ne vaicarim
“Nu pot sa vorbesc cu oamenii orice, pentru ca oamenii nu ma inteleg si ma resping.”
Daca am pune pauza la vaicareala o vreme, am putea sa ne auzim cat de neautentic si temator vorbim cu acei oameni care nu ne inteleg.
Cum suna ceea ce spui oamenilor? Doar asculta si observa furia din spatele cuvintelor, tensiunea, confuzia sau frica si ai sa intelegi de ce oamenii nu pot sa asculte si sa inteleaga ceea ce spui. Daca vezi in timp real asa ceva, poti sa te feliciti ca ai aflat adevarul si nu-ti mai da mana sa te minti in continuare.
2.Glumim
Mintea spune imediat: “Ce-i rau in a glumi? Trebuie sa mai si radem, nu doar sa fim seriosi si tristi.”
Adevarat atata timp cat glumele nu ranesc si nu ascund adevarul si autenticitatea.
Sa glumesti pe seama celui din fata ta sau pe seama cuiva care nu este de fata, sa spui ironii pe ton de gluma este poate cea mai mare ispita pentru mintea elevata.
Este la fel de apetisant ca si o prajitura buna sau ca o portie de friptura acum scoasa din cuptor. Vrem sa aratam ca suntem haiosi, glumeti, spirituali, inteligenti si nu mai luam in seama cat de caustice sunt glumele, cat venin poarta reprosurile, cat ustura cinismul, cum vrem sa aratam defectele altuia ca sa dovedim ca suntem noi mai buni.
Cat de sinceri sa fim cu noi si cat de constienti de vorbele noastre ca sa vedem toate acestea si sa renuntam la ele?
De ce sa renuntam la astfel de minciuni?
Doar pentru a fi sinceri cu noi insine si pentru a ne trai cu adevarat autenticitatea!
Mintea spune: “Da, dar viata n-am mai fi atat de interesanta, fara râca aceasta continua, fara replicile taioase, fara impunsaturile veninoase, fara remarcile provocatoare.”
Da, n-ar mai fi atat de interesanta, ar fi o adevarata binecuvantare!
Probabil ca ne mintim si cand declaram in fata altora ca ne dorim o viata in pace si armonie. Este o minciuna atata timp cat nu ne inchipuim sa traim o viata fara ironii, sarcasm, acuzatii, reprosuri, critica, intepaturi spirituale care invadeaza si agreseaza un suflet de langa noi. Este o minciuna atata timp cat nu facem ceva ca sa renuntam sa ne mai mintim pe noi insine.
Fii inca o data atent: toate acestea spuse si gandite aici sunt o minciuna!
Nu este gresit ca am trait ani buni in minciuna. Viata este un drum de parcurs si nu se sfarseste intr-o zi in care am ajuns la o intelegere despre cat de mult sau putin ne mintim.
Abia dupa ce mergem o parte din drumul vietii si devenim constienti de drumul parcurs, incepem sa vedem minciunile si abia apoi apar intelegerile minciunilor si etapelor care se repeta.
Mai tarziu incepem sa vedem diferit acest drum: o etapa pe care am considerat-o mult timp ca fiind negativa si traita in minciuna, parca se transforma in cea mai mare oportunitate pe care am avut-o, ca sa traim si sa intelegem cum functioneaza propria noastra viata.
Ai avut vreodata impresia ca trecutul trait in minciuna a fost ca si cum ai mers printr-o ceata deasa, iar acum incepe sa se ridice ceata si vezi tot mai clar?
Vezi tot mai clar si ce era neinteles atunci si rostul pentru care ai trait acea etapa mincinoasa. Incepi sa vezi Adevarul. Nu-l inveti, il vezi in viata ta.
Apoi intelegi ca fara acea etapa in ceata, descoperirea a cine esti azi constient nu ar fi fost posibila, nu ar fi avut fundatie. Fundatia s-a cladit atunci inconstient. Multe s-au intamplat in inconstient. Abia acum vezi ca asa a fost cel mai bine, pentru ca la acea vreme a fost mai usor pentru corpul tau, pentru vibratia in care traiai si pentru a dobandi toate experientele din care scoti acum intelepciune.
Cand incetam sa ne mai mintim, cand ne traim sinele nostru autentic, ramanem linistiti si calmi in orice situatie ne-am afla, oricat de ciudata sau neasteptata am fi spus ca este inainte.
Traind constient, sinele autentic nu are nevoie sa se pregateasca sa fie.
Apoi nu mai ramane decat esenta. Cum spune Victor Rotaru in loc de salut: Bucurie!
Te imbratisez cu bucurie,
Zoia
P.S. Pentru ca azi este ziua copilului, asa-i ca intelegi de ce mint copiii?