Aseară am găsit un mango pus de câteva zile să se coacă la întuneric. Uitasem de el. L-am strâns ușor în mână. Moale. L-am pus în fructieră ca să-l mănânc de dimineață.
După ce am băut apa călduță cu lămâie dimineață, am mai amânat puțin plăcerea de a mânca acel mango, ca să pun și o prăjitură la cuptor. Am spălat mango și când l-am tăiat deasupra chiuvetei s-a scurs din el o zeamă atât de apetisantă că am uitat să respir de 5 ori. Am sorbit imediat dulceața acelui nectar.
Mi-am scos imediat o farfurie și l-am tăiat pe tot felii cum fac de obicei și abia așteptam să mușc direct de pe coaja bucățele mici crestate. Stăteam în continuare în picioare lângă chiuvetă. Abia când am luat prima bucățică am realizat că acest mango este mai mult sirop decât pulpă și că nu am ce mesteca. A fost un scurt moment de negociere în mintea mea. Mă înfrupt cu nesaț ca în trecut sau mă așez la masa și îl savurez și îl mestec încet? M-am așezat și am mestecat încet, chiar dacă nu prea aveam ce.
Mâncând încet, am realizat că am ignorat una dintre informațiile despre beneficiile mestecatului îndelung. Informația era despre faptul că mestecând mai mult timp, se secretă anumite substanțe care informează stomacul că urmează să primească în curând ceva de digerat.
Nu am dat importanță acestei informații până azi când am văzut ce s-a întâmplat cu mango. M-am repezit să înghit imediat acel suc delicios și l-aș fi înghițit pe tot nemestecat! Evident, stomacul nu a fost avertizat. „Ei și ce?” aș fi zis, până acum când mi-am dat seama cum se traduce asta la nivelul emoțiilor.
În urmă cu mulți ani m-am întâlnit cu un bărbat ceva mai înalt ca mine și bine făcut. De cum s-a apropiat de mine m-a luat în brațe, m-a strâns tare-tare de mi-am auzit coastele pocnind, iar cu nasul prins în haina lui nu mai puteam respira. Cu fiecare secundă acea îmbrățișare devenea tot mai sufocantă și dureroasă.
Deși mi-am dat seama că omul trăiește o emoție puternică de afecțiune, îmbrățișarea aceea nu a fost deloc confortabilă. După acea întâlnire l-am evitat cât am putut.
Pentru stomac, să sorb cu nesaț dintr-un mango bine copt, zemos și aromat și să-l înghit nemestecat, este ca o emoție pe care o las să izbucnească total necontrolat, fară să mă gândesc ce consecințe are asupra celuilalt.
Nu am nici cel mai firav gând ce se întâmplă în cealaltă persoană când mă năpustesc peste ea cu emoțiile mele uriașe – chiar dacă simt bucurie, entuziasm sau iubire. Este la fel ca atunci când mănânc prea mult dulce deodată și ficatul este copleșit. La fel cum ficatul nu poate metaboliza abundența de dulce, la fel cel de lângă mine, luat prin surprindere de torentul uriaș de energie emoțională nu poate înțelege ce se întâmplă și se închide.
În urmă cu câțiva ani am fost la un curs de tango. Acolo am aflat că în tango îmbrățișarea este un spatiu în care doi oameni se conectează pentru a crea dansul. Esențial este ca îmbrățișarea să fie confortabilă și să permită mișcarea ambilor parteneri. În tango se spune că sacrificarea confortului nu este o opțiune. Oare doar în tango?
De foarte multe ori în cursuri și workshop-uri le arăt participanților atitudinea din care merită să ne îmbrățișăm. Da, ceea ce se vede este poziționarea mâinilor, a picioarelor, a întregului corp și aceste mișcări pot fi învățate și repetate foarte ușor. Dar să simți deschiderea inimii, empatia și atenția ca acea îmbrățișare să fie confortabilă, uneori durează.
O îmbrățișare confortabilă este acea îmbrățișare care asigură apropierea naturală a doi oameni, fară tensiuni, fară efort, fară rigiditate și care nu se transformă într-o încleștare din care simți că nu ai scăpare. Disconfortul trăit într-o îmbrățișare te poate face să eviți o persoană toată viața.
O îmbrățișare empatică este îmbrățișarea în care ești atent ca celălalt să poată respira liber, să se poată mișca liber, nu-ți lași greutatea pe el, nu îl folosești ca suport, nu te agăți de el. Ești atent și conștient de propriul tău echilibru alături de el.
Uneori nici nu avem nevoie de îmbrățișare. Putem să fim conectați fară nicio atingere. De altfel, pentru a ne conecta într-o îmbrățișare adevărată, mai întâi este nevoie să fim conectați cu noi înșine, altfel este doar o îmbrățișare mecanică.
Am văzut foarte mulți oameni îmbrățișându-se. Îmi place energia care se emană din îmbrațișarea oamenilor. Când mergeam în parc împreună cu prietenele mele pentru a oferi îmbrățișări, observam cum fiecare om care îmbrățișează este unic în îmbrățișarea sa. Într-o îmbrățișare este la fel ca în orice întâlnire – ești acolo cu toate experiențele prin care ai trecut, cu toate emoțiile tale, cu toate gândurile tale. Nu te poți despărți de toate acestea când îmbrățișezi.
Modul în care te vezi pe tine, părerea ta despre tine, dar și părerea ta despre celălalt și despre lume, sunt și ele în îmbrățișarea ta. Toate se transmit, sunt simțite de către celălalt. Îngrijorările, frustrările, nesiguranța, lăcomia, toate se transmit. Îl iei pe celălalt în spațiul creat de corpul și brațele tale, ca și cum îl aduci în inima ta, acolo unde sunt prezente toate ale tale.
De aceea, alături de poziția brațelor, a corpului și alături de atitudine, contează enorm intenția pe care o ai de fiecare dată când îmbrățișezi. Vrei ca celălalt să se simtă binevenit în brațele tale, vrei să se simtă acceptat și confortabil?
Pentru asta nu ai de studiat treizeci de manuale cu studii științifice, dar ai nevoie să îți antrenezi atenția și să îți dorești să aduci armonie în fiecare tip de relație din viața ta.
Dacă pentru a ajunge să dansezi tango ai răbdare să te antrenezi ani de zile, la fel merită să ai răbdare să îți antrenezi atenția la cum mânânci un mango și la cum îmbrățișezi. De fapt, merită să fii atent la Viață.
Cu încredere și respect pentru natura umană,
Zoia
Îți recomand să vezi și Viața Te Provoacă să te înalți.