Zoia Zarnescu: “ Daca iti antrenezi atentia in acest fel, sa vezi ca pe o realizare fiecare lucru pe care il afli despre tine, merita sa te bucuri, pentru ca incepi sa stralucesti cu fiecare descoperire ”

IM:  Cu ce probleme vin oamenii la tine? Sunt mai mult preocupari de business sau mai mult probleme personale?

ZZ: Ambele. Dar, intr-un fel, tot la nivel personal se ajunge. Chiar daca oamenii vin cu o problema profesionala – fie ca au ramas fara job, fie ca nu se inţeleg cu şeful sau orice alt aspect din aceasta zona – este, de fapt, tot o problema personala. Sau, i-aş spune, mai degraba, un prilej care sa ii faca atenti la felul in care sunt ei si la ceea ce fac in anumite situaţii.

Ca schimbarea sa fie fara suferinţa este nevoie de foarte multa traire conştienta, sa-ţi dai seama in fiecare moment ce se intâmpla cu tine şi cu restul lumii şi sa ai inţelegerea necesara.

IM: Exista un punct de plecare de unde trebuie sa incepi sa te revizuiesti ca persoana pentru a ajunge sa repari o situatie de viaţa? A porni cu tine reprezinta intotdeauna soluţia? Mulţi vad doar probleme exterioare lor.

ZZ: Şi este firesc sa fie aşa. Aşa am crescut preţ de generaţii, asta facem. Ne uitam in jur la ceilalţi şi vedem tot felul de nereguli, vedem ce fac ei bine şi ce nu fac bine. Mare parte din viaţa, atenţia nu ne este direcţionata catre noi. Apoi, suntem puşi in tot felul de contexte care ne provoaca, sunt dureroase, sau intâlnim oameni care lucreaza cu ei insisi şi ne inspira sa privim in interiorul nostru. Da, cred ca punctul de plecare este intotdeauna in interior. Nu este uşor sa faci asta dintr-o data, mai ales ca nu ai facut-o cea mai mare parte din viaţa ta.

IM: Mai ales daca eşti intr-o situaţie in care ai senzaţia ca toţi, lumea şi viaţa, au ceva cu tine şi vine cineva dintr-o data sa iţi ceara sa fii atent la felul in care te raportezi tu la toate astea. Şi stai aşa şi te gândeşti ce sa schimbi şi de unde o apuci.

ZZ: De unde o apuci şi … mai sunt şi apucaturile. Fiecare om are apucaturile lui. Unii sunt foarte obişnuiţi sa critice – o fac de o viaţa – e firescul omului. Alţii se sacrifica toata viaţa doar pentru ca cei din jurul lor sa fie fericiţi. Dar asta nu inseamna ca oamenii acestia sunt rai. Inseamna ca, tot repetând un obicei, nu mai vad şi alt fel de a fi. Este foarte interesat ca, atunci când il vad in sfârşit, este ciudat pentru ei sa inceapa sa se uite in interior, dar este ciudat şi pentru cei din jurul lor. Daca o viaţa intreaga au avut nişte apucaturi şi vor sa scape de ele, dintr-o data este extrem de derutant pentru ceilalţi. Apropo de asta, o prietena, partenera de coaching, imi povestea: „Sotul meu nu inţelege cum, timp de 20 de ani am stat lânga el şi nu am spus niciodata ca nu imi place, ca nu mi-e bine, şi acum, dintr-o data, ma trezesc ca tot timpul acesta nu a fost ok. Ii este imposibil sa inţeleaga”. Este un lucru firesc pentru ca, in tot acel timp, niciunuia nu i-a pasat de sine. Dintr-o data, când incepi sa iţi pui intrebari, e normal sa nu mai accepţi ce ai acceptat 20 de ani.

IM: Incepi dintr-o data sa te intrebi pentru ca a ajuns sa doara prea tare? Este suferinţa un vehicul de creştere? Se poate şi fara?

ZZ: Ca schimbarea sa fie fara suferinţa este nevoie de foarte multa traire conştienta, sa-ţi dai seama in fiecare moment ce se intâmpla cu tine şi cu restul lumii şi sa ai inţelegerea necesara. Daca ai aceasta stare de prezenţa tot timpul şi eşti perfect conştient de ceea ce se intâmpla, nu are cum sa apara suferinţa. Dar cred ca mai avem ceva timp pâna putem ajunge acolo. Fac aici o paranteza: cea mai mare bucurie am avut-o când am intâlnit trei copii de aproximativ zece-unsprezece ani, unul la Ploieşti şi doi la Bucureşti, care aveau o asemenea stare de conştienţa de sine, incât nu mi-a venit sa cred. Copiii aceştia, indiferent despre ce era vorba, ştiau instant raspunsul. Dar nu pentru ca invaţasera de undeva. Stiau exact ce este in ei şi aveau inţelegere şi pentru ceilalţi. A fost incredibil pentru mine sa intâlnesc nişte copiii care au o asemenea stare de conştienţa. Scrie prin diverse carţi despre copiii indigo sau copiii de cristal, la descrierile de acolo m-a dus gândul când i-am cunoscut. La final, l-am intrebat pe unul dintre ei de unde ştie el toate raspunsurile. A fost prima data când a stat pe gânduri şi a spus: „Asta nu ştiu sa spun”.

Când traieşti de mic cu o astfel de stare de conştienţa – fie ca eşti lasat sa o ai sau eşti antrenat sa o capeti – este foarte greu sa te loveasca ceva şi sa te faca sa suferi. Inţelegi in timp real absolut totul. Altfel, de cele mai multe ori, dam cu capul de sus … ca sa ne uitam in noi şi  sa incepem sa vrem sa inţelegem lucrurile.

IM: Tu ai un fel atipic de a aborda lucrurile in acest peisaj autohton al dezvoltarii personale. Vorbeai mai devreme despre copiii indigo, te-am auzit vorbind şi despre spiritualitate, despre energii, despre intenţii şi univers. Sunt mulţi care ridica din sprâncene la astfel de subiecte sau işi iau repede talpaşiţa. Ce trecere are aceasta abordare? Este nevoie ca cei care vin la tine sa aiba o anumita baza pentru a inţelege mesajul tau?

ZZ: Imi aduc aminte o intâmplare draguţa când, la inceputul unui curs, am spus ceva din zona spiritualitaţii. Imediat, cineva s-a ridicat in picioare şi a zis: „Vrei sa spui ca am venit la un curs din acela in care se face fotosinteza intr-un picior?!” Am zis: “Nu, in nicun caz. Deşi traiesc in partea aceasta spirituala cu toata inţelegerea despre ce imensa valoare in toata viaţa noastra, ce fac eu aici nu este despre a-i duce pe oameni pe nişte norişori pufoşi,undeva in cer”. I-am mai spus persoanei ca, pentru mine, cel mai relevant este sa devenim conştienţi de viaţa pe care o traim acum, aici, cu picioarele pe pamânt. Este despre cum sa traim alaturi oamenii pe care ii consideram dificili, despre relatia cu copiii noştri, cu jobul sau cu… ratele la banca. Ceea ce fac eu este sa creez contextul in care oamenii sa aiba inţelegeri despre ce li se intâmpla.

Nu este necesar ca ei sa vina pregatiţi la un curs – sa fi citit diverse manuale sau carţi, sa fi fost la alte cursuri sau altceva de felul acesta. Am avut un fel de temere odata, când am avut un grup despre care ştiam ca nu mai fusese la niciun fel de curs. Şi, exact aşa ma gândeam şi eu: „Stiu ca nu fac cursuri tipice, nu ma duc sa predau conceptul X care are trei paşi: luaţi, scrieţi, faceţi si voi la fel”. Ce fac eu este mai mult despre experienţa in sala, iar acolo apar foarte multe inţelegeri, rezultate mai ales din ceea ce se intâmpla intre oameni. Şi ma gândeam: „O fi pregatit grupul asta, sau n-o fi?” Mi-am dat seama ca viaţa mea nu este despre a  trai in concepte rigide si m-am liniştit singura. Daca oamenii sunt pregatiţi, bine, daca nu, nu-i las balta. Ştiu ca sunt acolo pentru ei şi, daca ma duc lânga nişte oameni care au venit la mine ca sa plece cu ceva, eu am sa fac ce este potrivit pentru ei. Nu ştiu ce dinainte, dar sunt pregatita. De atunci nu ma mai gândesc daca oamenii au baza sau nu. Toţi au suficienta experienţa de viaţa şi atunci au baza necesara.

Şi cei care au ajuns la Nirvana au trait pe pamânt, au invaţat o multime de lucruri despre sine si au facut multa practica, in aşa fel incât sa se inţeleaga, sa inteleaga lumea şi viaţa. Pentru mine asta este spiritualitate, sa ajungi sa inţelegi cine eşti şi ce este viaţa ta. Dar nu inţelegi şi te muţi pe munte, nu. Inţelegi şi aplici asta in viaţa.

IM: Revin la spiritualitate.E un cuvânt de care se sperie mulţi. Suna aşa, a ceva foarte sectant.

ZZ: Da, mai ales (râde).

IM: Ce aduce totuşi  in viaţa noastra sa ne aplecam privirea asupra acestei lumi, chiar si aşa, in tumultul cotidian pe care il traim?

ZZ: Ce aduce cel mai valoros este partea de inţelegere a vieţii. Sperie cuvântul acesta probabil pentru ca este asociat cumva cu zona religioasa, fie şi daca ma gândesc numai la modul la care se vorbeşte in biserica. Acolo lucrurile se spun intr-un anume fel şi asta e ceva special pentru anumiţi oameni. Aşa este şi cu inţelepţii din spiritualitate, ei au ajuns sa vorbeasca despre anumite lucruri cu un anume limbaj. Ne inchipuim ca numai unora le este dat sa atinga un nivel inalt, sa traiasca anumite stari spirituale. Dar, cei care au ajuns la Nirvana au trait pe pamânt, au invaţat o multime de lucruri despre sine si au facut multa practica, in aşa fel incât sa se inţeleaga pe ei, sa inteleaga lumea şi viaţa. Pentru mine asta este spiritualitatea – ajungi sa inţelegi cine eşti şi ce este viaţa ta. Dar nu te muţi pe munte dupa ce ai aceasta intelegere, nu! Inţelegi şi aplici in viaţa ta. Dintr-o data are sens vorba aceea care spune: “ce e jos este şi sus, cum e inauntru este şi in afara”. Doar ca trairea pe care o ai face ca lucrurile sa para altfel, traieşti altfel, dar asta din afara nu se vede. Sunt o mulţime de oameni profund spirituali, care au adânci inţelegeri despre viaţa şi care traiesc la fel ca noi, ii vezi tot timpul, nu sunt diferiţi. Ajungi Acolo, dar traieşti Aici si iţi faci treaba. Citeste mai multe