“21 de zile pentru tine”
– este un program special conceput pentru tine ca fiinta intreaga, fiinta care are o intelegere mai inalta a vietii si, mai ales, anticipeaza ca pentru evolutia si implinirea sufletului are nevoie sa gaseasca acel loc de liniste interioara ca sa traiasca o viata la un nivel ridicat de constiinta.
– este un program de 21 de zile de practica dedicat doar acelora care sunt hotarati sa inceapa sa faca ceva pentru ei insisi, pentru viata lor si, sa contribuie cu ceva valoros, pentru cei din jurul lor.
De ce 21 de zile?
Exista o multime de teorii in legatura cu numarul de zile de care avem nevoie pentru o transformare benefica pe termen lung. Teoria celor 21 de zile este una dintre ele. Alte teorii spun ca e nevoie de o perioada intre 28 si 30 de zile, altele de 60 de zile sau de 90 de zile.
Pentru mine totul a inceput cu 21 de zile si continua. Am testat de multe ori acest interval de timp si am vazut clar, la mine si la cei cu care am lucrat, ca in 21 de zile nu ne schimbam in altcineva, nu ne pierdem pe noi, ci aflam care ne sunt darurile si ce abilitati noi vrem sa dobandim. Iar acesta este un start de mare pret!
Ce dobandesti dupa o perioada de 21 de zile de practica?
In primul rand, ai 3 mari castiguri care iti aduc linistea interioara in viata de zi cu zi:
– iti intaresti capacitatea de a inlatura ingrijorarile, impulsurile nervoase, nerabdarea, amanarea si gandurile negative, care sunt adevarate amenintari pentru sanatatea si linistea ta interioara;
– devii mai eficient, mai creativ si mai productiv, pentru ca iti regasesti calmul, linistea si relaxarea;
– iti dezvolti abilitatea de a-ti pastra atentia pe ideile si actiunile care conteaza cu adevarat pentru viata ta, pentru ca treci printr-un proces de crestere a frecventei .
In plus, pe termen lung, dobandesti:
– calea prin care sa ai o gandire limpede si luciditate;
– pasii concreti pe care ii ai de facut ca sa nu mai apara blocajele emotionale care te tin pe loc;
– puterea si autenticitatea de a spune ce gandesti si doresti, chiar si atunci cand esti in aceleasi conditii si circumstante care inainte te blocau sau te inhibau.
Pe scurt, cel mai mare castig pe care il dobandesti este ca afli cum sa fii cu adevarat stapan pe ceea ce gandesti, simti si faci, in toate ariile vietii tale – de la relatii pana la bani.
In cadrul programului de 21 de zile ai la indemana:
– instrumente ce te ajuta sa continui sa descoperi cine esti tu;
– tehnici de respiratie corecta, atat pentru relaxare, cat si pentru energizare;
– „Meditatia de 7 min” creata special pentru acest program ce poate fi practicata in fiecare zi;
– o practica a educarii observatorului din tine (mindfulness), care sa vada cu luciditate ce gandesti, ce simti si incotro se indreapta vointa ta. In felul acesta nu te mai pierzi in nimicuri zilnice si nu mai esti stapanit de emotiile negative, ale tale sau ale altora;
– un program de antrenament zilnic in care lucram impreuna la devenirea noastra ca oameni constienti. Este un program potrivit pentru viata noastra asa cum este ea acum, fara a fi nevoie sa ne izolam de lume sau sa renuntam la activitatile obisnuite.
Pentru a-ti rezerva un loc, completeaza acest formular.
Modalitatea de lucru:
Avem patru intalniri in sala de curs: – 12, 19, 26 ianuarie si 2 februarie 2017
In zilele in care nu suntem in sala de curs, ramanem conectati si angajati in practica de fiecare zi cu un alt set de instrumente.
Durata unei inalniri in sala de curs: de la 19,00 la 22,00
Cost participare: 111 ron/intalnire.
Reducere pentru plata integrala pana la data de 8 ianuarie: 364 ron.
Daca ai participat la una dintre editiile trecute si vrei sa revii in program, fie si numai pentru a exersa impreuna Meditatia de 7 min, sun-o pe Monica – 0753 180 633.
Pentru a te inscrie, completeaza acest formular.
Inscrierea in program se face prin achitarea integrala a programului, sau plata primei intalniri. (Datele de plata le primesti pe e-mail dupa inscriere)
Acest program se adreseaza exclusiv celor care doresc o noua intelegere a vietii lor, celor care sunt dispusi sa renunte la suferinta si sa aiba mai multa incredere in viata.
Pentru alte informatii si inscrieri va raspunde cu drag Monica – 0753 180 633
Te asteptam cu drag,
Zoia si Comunitatea Am Incredere
Citeste si
„De cele mai multe ori nu reusim in viata noastra pentru ca ne oprim prea devreme”
Ce spun cei care au fost in programul “21 de zile pentru tine”:
„ A trai constient, aici si acum, doar si pentru numai 21 de zile, iti va schimba perceptia asupra lumii, asupra ta. O sa le sucesti pe toate partile, o sa ai impresia ca nu-ti iese de la inceput, sau o sa-ti iasa prea multe in primele zile si-ti vine sa te umfli in pene, ca mai apoi sa vina „cineva anume” (nu spun cine, veti afla) sa-ti zica ca nu-i chiar asa… DA! Suntem atat de simpli, si in acelasi timp atat de complicati… Trebuie doar sa ne deschidem mintea si inimile, iar programul Zoiei te ajuta sa incepi cu dreptul, sa o faci rapid, si in modul cel mai usor cu putinta. Multumesc!” Elena
„ Initial nu am stiut foarte clar despre ce este voba . De cum am aflat am fost foarte entuziasmata. Din zi in zi ma cunosc mai bine, constientizez lucruri si sentimente de care nu stiam, si sincer IMI PLACE. A meritat din plin sa „gust” din aceasta experienta.„Oana
„Perioada de dupa prima intalnire cu Zoia a fost plina de emotii, ganduri, bucurii, griji, zambete, frici, iubire… toate traite constient. Am devenit brusc constienta de toate trairile mele, care nu sunt toate placute. In acest exercitiu al trairii constiente am descoperit ca nu ma mai pot mintii, nici daca as vrea. Nu pot sa ma pacalesc ca imi e bine in momente in care ma simt ‘naspa’. Da, constientizez ca ma enervez ca m-am enervat, apoi ma supar ca m-am autojudecat, si tot asa. Inteleg ca nimeni nu este responsbil de emotiile mele, de trairile mele, de bucuriile si supararile mele. Sunt singura care imi pot canaliza cu toata atentia si energia spre fericire.” Marcela
„Poate esti in cautarea unor raspunsuri in legatura cu viata ta… Aceeasi cautare m-a adus si pe mine la „21 de zile”. Din tot ceea ce am constientizat ca urmare a participarii in acest program, va impartasesc un singur lucru: emotia pe care o traiesc face parte din mine, indiferent ca imi place sau nu. O accept, la fel cum imi accept corpul fizic. Recunosc si accept ceea ce simt, inainte de a face analize si a emite judecati. Eu sunt, aici si acum, cu tot ceea ce e in mine, prezent si asumat. Senzatia traita e una de eliberare si, desi drumul nu e foarte comod, merita sa ajungi aici. Multumesc!” Magda
Rezerva-ti un loc, completand acest formular.