Dacă plecăm de la ipoteza că fiecare suflet și-a ales cum să fie ca om în această viață, sufletul tău a ales această viață, a ales să fii tu și, a ales dintr-o vibrație înaltă anumite experiențe pentru anumite lecții.
E frumoasă povestea sufletului, dar ce facem practic aici, zi de zi, ca oameni?
Învățăm toată viața să fim din ce în ce mai buni, învățăm să fim performanți în ceea ce facem, apoi învățăm să evităm situațiile dureroase și, cu toate acestea, într-o zi ajungem să ne simțim dezamăgiți că lucrurile nu merg așa cum ne așteptam.
Nici chiar atunci când simțim dureros neîmplinirea sau nefericirea, nu ne dăm seama că, undeva pe drumul nostru spre perfecțiune, am uitat de dorințele sufletului, ba chiar le-am ignorat total.
Chiar și când ajungem să fim conștienți că ne-am îndepărtat de cine suntem în esența noastră, ne este foarte greu să revenim la noi înșine și ne lovim de o imensă rezistență și vrem garanții și certitudini pe termen lung: „Ce să fac ca să am bunăstare și să uit de grija banilor? Cum să fac să fiu mereu iubit și să nu mai sufăr? Ce am nevoie ca să fiu fericit toată viața?”
Muncim în fiecare zi pentru siguranța emoțională și bunăstarea materială, dar nu ajungem să trăim satisfacția și împlinirea în interiorul nostru.
Cred cu putere că, așa cum am învățat să fim din ce în ce mai buni și să deținem controlul asupra a tot ceea ce se întâmplă în viața noastră, la fel – prin practică – ne putem dezvolta abilitatea de a ne conecta cu sufletul nostru și de a ne găsi liniștea și pacea sufletească.
Una dintre înțelegerile pe care mi le-a adus viața a fost că, atunci când simt că am luat-o pe un drum greșit, când mintea mea vrea să înțeleagă totul și să controleze orice se întamplă în relațiile mele, am de făcut un singur lucru: să mă opresc, să mă uit la mine și să “înțeleg” ce vrea sufletul meu.