Azi am o marturisire, ceva ce imi incanta sufletul mult in ultima vreme si inca nu am pus in cuvinte si poate nici acum nu stiu cele mai potrivite cuvinte, dar imi doresc sa impartasesc.
Marea bucurie in ultima vreme este ca vad cat de mult valoreaza sa facem impreuna pasi mari si curajosi catre noi insine.
De la mine se vede ca este mare curaj sa fim atat de sinceri incat sa recunoastem unii in fata altora de ce ne este frica, care au fost lucrurile neintelese in trecut si ce ne-a ranit, sa ne uitam cu alti ochi la relatiile de acum care ne “apasa” butoanele acelor rani si inca multi alti pasi curajosi si cu intentii inalte.
Pentru mine este semn de mare curaj sa nu ne mai ascundem sub o perna si sa ne plangem singuri neputintele, neintelegerile sau convingerile ca nu suntem destul de buni.
Am un mare respect si o mare admiratie pentru toti cei care impreuna ajung sa cunoasca valoarea sinceritatii fata de sine, valoarea plansului si rasului impreuna, valoarea compasiunii fata de sine si fata de celalalt.
Toate acestea ne apropie inauntrul nostru de intelegerea cuvintelor “a vedea divinitatea din alt om”.
Toate acestea ne transforma in exemple vii si autentice, nu doar pentru copiii nostri, ci pentru orice trecator de pe strada.
Pentru ca, toate acestea produc o transformare in starea de constiinta care este perceputa si resimtita de catre ceilalti, dincolo de cuvinte sau gesturi.
De multe ori am vazut ca la inceput este nevoie doar de un singur pas ca sa pasesti pe taramul minunat al curajului si sinceritatii fata de sine. Apoi, pas cu pas, te incarci cu o altfel de energie – din ce in ce mai proaspata.
Stii cum este … daca ne propunem sa atingem obiective marete pentru devenirea noastra, daca ne uitam undeva departe, la acel punct indepartat pe care vrem sa-l atingem candva departe in timp, uneori pare foarte dificil, greu sau imposibil.
Ni se pare asa doar pentru ca nu ne uitam la ceea ce este foarte foarte foarte aproape de noi.
Aceasta a fost una dintre cele mai mari lectii pe care mi-a oferit-o ceva ce era foarte aproape de mine: frica. Cautam mereu sa descopar acel ceva din mine care sa ma duca sus, departe, la ceva ce era un vis frumos si maret si nu stiam cum sa ajung si nici nu prea credeam ca o sa ajung.
Pana intr-o zi cand, nas in nas cu o frica, am inteles ca acesta este primul pas. Am fost neincrezatoare la inceput, apoi curioasa si apoi m-am apucat cu seriozitate sa cercetez si, de fiecare data era din ce in ce mai usor. Primul pas firesc era sa ma uit intai la ceea ce era cel mai aproape de mine si sa recunosc ca imi este frica. Abia dupa ce treceam de acest pas vedeam mult mai clar ceea ce mi se paruse foarte departe sau imposibil.
Acela a fost momentul in care am refuzat total constienta sa mai raman prinsa in ganduri care nu ma ajutau, ba chiar imi tranformau o frica intr-un balaur!
Motivatia mea a fost sa-mi regasesc increderea. Pe altii am vazut ca-i motiveaza sa transmita altora valori inalte, pe altii sa aduca binele in viata lor si a altora.
Opreste-te doar o clipa si intreaba-te si tu despre un vis al tau si ce anume te motiveaza sa ajungi acolo.
Adevarul este ca, de multe ori am vazut ca atunci cand unul dintre noi persevereaza in a se descoperi pe sine, ii insipa pe toti ceilalti, le da curaj si incredere ca se poate.
Ne este din ce in ce mai clar ca pe langa toate bunatatile pe care le mancam mai avem nevoie si de altfel de bunatati pentru suflet pentru a ne simti cu adevarat impliniti si impacati cu aceasta viata.
Ca sa aducem in viata noastra toate aspiratiile sufletului nostru, avem nevoie de curaj sa le scoatem la suprafata, de sub toate fricile care le tin necunoscute inca.
Cred cu toata convingerea ca niciodata nu este prea tarziu sa ne intoarcem catre sufletul nostru, catre ceea ce este adanc in noi natural, frumos si bun.
Joi, 1 februarie 2018, la intalnirea de Human Design, ne uitam foarte de aproape si intr-un chip logic la frici, cu intentia de a descoperi fiecare adevarurile proprii de care are nevoie in acest moment de viata.
https://zoia.ro/evenimente/demonstrarea-si-demontarea-logica-fricilor-2/
Cu respect si incredere in natura umana,
Zoia